Care sunt cele 3 ÎNTREBĂRI CAPITALE pe care le pune un tânăr deștept vieții? Se spune că Einstein a zis odată unui prieten ceva de genul: „Dacă aș avea o oră pentru a rezolva o problemă și viața mea ar depinde de soluție, aș petrece primele cincizeci și cinci de minute stabilind care este întrebarea potrivită. Odată ce știu întrebarea potrivită, aș putea rezolva problema în mai puțin de cinci minute.”

Prieteni, avem o unică viață. Ea se asemănă cu o oră, adică e limitată. Care sunt întrebările capitale pe care trebuie să ni le punem pentru a rezolva problemele vieții? În cinci minute.

Unu. Cine (sau ce) sunt eu?

Întrebarea referitoare la identitatea ta este întrebarea cu „Δ. Cu majusculă. Fiindcă răspunsul pe care îl dai ei îți va formata întreaga viață. Nu vreau să îți ofer idei prefierte, ca fasolea de la Lidl, pe care să le despachetezi facil și să la înghiți mimetic. E important să zăbovești asupra problemei. Să o întorci pe toate fețele. Să o discuți cu alții. Să citești. Să studiezi. Beneficiile sunt neprețuite. Când știi cine ești, știi cine sau ce nu ești. Iar când apele astea s-au despărțit, cu claritate, ai calmul specific omului care se cunoaște pe sine. Treci imperial prin viață. Câinii adversităților, ai ideologiilor și ai temerilor vor lătra, dar latre!, ursul își va vedea de drumul lui nestingherit.

Permite-mi să îți ofer trei-patru piste. Tu ești a. ori un conglomerat ciudat de atomi care vine de nicăieri și se îndreaptă spre niciunde, b. ori un animal social care urlă după plăcere, dar care se mai domesticește prin educație, c. ori o piesă utilă până la un punct într-un proces de producție global care muncește ca să mănânce, d. ori o creație divină sublimă înzestrată cu rațiune, emoție, voință și care nu doar are, ci este un suflet etern. Cam astea sunt opțiunile pe piață. Pe care o alegi?

Doi. Care este scopul existenței?

Dacă există vreunul. Nihilismul, o filosofie a nimicului, spune că nu ar exista așa ceva. Un sens! Dacă viața nu are sens, atunci de ce să mai trăim? Suicidul capătă sens. Nu? Când afli scopul, știi pentru ce trăiești. Și pentru ce nu trăiești. Te organizezi mental și fizic pentru a-ți atinge potențialul maxim. Și nu vorbesc de scopul tău. Unic. Egoist. Infim. Ci de Scopul existenței umane. Al vieții. Acela trasat de Viața însăși. Care are de-a face cu întreg parcursul ei. De dinainte de nașterea ta. Cel indicat de la începuturi. De la crearea primului om.

Unii spun că scopul vieții este atingerea fericirii. Pare ok. Dar așa să fie? Dacă scopul ultim are de-a face cu devenirea? Cu acel tip de dezvoltare continuă a interiorului tău (minte, inimă, suflet)? A întregii ființe? De ce există puzderia de obstacole în viață? Examene, boli, pierderi, suferințe, eșecuri și altele ca acestea?

Trebuie să aibă o legătură cu șlefuirea caracterului tău. Cu întărirea ta ca om deplin. Cu pregătirea pentru cealaltă viață. Știu. Ești tânăr. Nu te-ai gândit la astfel de probleme prea mult până acum. Ocupat cu distracțiile ai omis adevărata fericire: continua ta transformare. Să fii azi mai bun decât ieri și mai rău decât mâine. Eu doar te întreb: oare scopul vieții efemere nu este dobândirea vieții eterne?

Trei. Care este originea și finalitatea tuturor lucrurilor?

Am atins tangențial această chestiune în întrebările trecute. Dar e fundamentală, așa că o abordez aici. Discutăm despre o axă ale cărei capete (pierdute în timpurile inițiale/finale) sunt esențiale pentru a ști unde te afli în prezent. În legătură cu începuturile universului există două oferte pe taraba ideilor: ori Dumnezeu a creat totul din nimic, ori nimicul a produs totul, fără intervenția unei ființe raționale, iubitoare, atotputernice și drepte pe care oamenii o numesc Dumnezeu. Este fals că o teorie poate fi dovedită științific, iar cealaltă nu. De ce? Pentru că empiric nu se pot reface circumstanțele inițiale în vreun laborator.

În consecință, și istoria big-bangului, și povestea cuplului edenic implică elementul numit credință. De asemenea, când vorbim despre finalitatea tuturor lucrurilor, unii prevăd o nouă eră glacială, alții extincția rasei umane în era cyborgilor și a inteligenței artificiale, iar alții cred (tot credința ne scoate din impas) într-o eră a dreptății în care cei buni vor fi răsplătiți, iar cei răi pedepsiți. Ce să zic? Vă las pe voi să decideți în dreptul vostru. Poate vă ajută puțin Petre Țuțea, care spunea că „fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. El rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător.”

Tare. Nu?

5 5 votes
Article Rating